lunedì 22 dicembre 2014

Criza din imobiliare s-a terminat. Preţurile au început să crească în toate marile oraşe

Anul 2014 a adus pe piaţa rezidenţială sfârşitul prăbuşirii preţurilor şi începuturi timide de creşteri în marile oraşe. Preţurile la finalul lui 2014 sunt mai mici comparativ cu perioada similară din 2013 doar în 8 oraşe reşedinţă de judeţ, conform unei analize imobiliare. „Putem spune, aşadar, că fundul sacului pe segmentul rezidenţial a fost atins în 2014, iar în unele oraşe chiar în 2013“, a declarat Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.
Anul 2014 a adus pe piaţa rezidenţială sfârşitul prăbuşirii preţurilor şi începuturi timide de creşteri în marile oraşe. Preţurile la finalul lui 2014 sunt mai mici comparativ cu perioada similară din 2013 doar în 8 oraşe reşedinţă de judeţ, conform unei analize imobiliare. „Putem spune, aşadar, că fundul sacului pe segmentul rezidenţial a fost atins în 2014, iar în unele oraşe chiar în 2013“, a declarat Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.
oradea bihor imobiliare
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Buzău, Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. Cele mai scumpe apartamente rămân în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine în Arad, Reşiţa şi Zalău.

Bucureşti. Capitala rămâne oraşul cu cea mai scumpă ofertă, cu un preţ mediu cerut pe metru pătrat util de 1.056 de euro la finalul anului 2014, în creştere cu 1,5% faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni. Valoarea actuală este cu 53% mai mică comparativ cu luna martie 2008, vârful preţurilor în România. agentie oferte imobiliare oradea

Cluj-Napoca. În Capitala Transilvaniei, preţul mediu cerut pe metru pătrat util de apartament a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru din 2014 faţă de aceiaşi perioadă din 2013, ajungând la 968 de euro.
apartamente de lux in oradea la vanzare
Timişoara. În oraşul de pe Bega apartamentele costă acum 824 de euro, un nivel cu 4,4% mai mare faţă de valoarea de 789 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut. 

Iaşi. în ultimul trimestru din 2014, apartamentele costă 799 de euro pe metru pătrat util, un nivel cu 2,5% mai mare faţă de valoarea de 780 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Constanţa. În oraşul de la malul Mării Negre a fost înregistrată o creştere de 1,5% şi un metru pătrat util a ajuns să coste 858 de euro comparativ cu 845 de euro în perioada similară din 2013.

Braşov. Un metru pătrat util în oraşul de la poalele Tâmpei poate fi cumpărat cu 818 euro, compartiv cu 797 de euro în perioada similară a anului trecut. Creşterea este de 2,6%. 
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Buzău, Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. Cele mai scumpe apartamente rămân în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine în Arad, Reşiţa şi Zalău.

Bucureşti. Capitala rămâne oraşul cu cea mai scumpă ofertă, cu un preţ mediu cerut pe metru pătrat util de 1.056 de euro la finalul anului 2014, în creştere cu 1,5% faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni. Valoarea actuală este cu 53% mai mică comparativ cu luna martie 2008, vârful preţurilor în România.
oradea vile case de vanzare 
Cluj-Napoca. În Capitala Transilvaniei, preţul mediu cerut pe metru pătrat util de apartament a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru din 2014 faţă de aceiaşi perioadă din 2013, ajungând la 968 de euro.

Timişoara. În oraşul de pe Bega apartamentele costă acum 824 de euro, un nivel cu 4,4% mai mare faţă de valoarea de 789 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut. 

Iaşi. în ultimul trimestru din 2014, apartamentele costă 799 de euro pe metru pătrat util, un nivel cu 2,5% mai mare faţă de valoarea de 780 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Evaluari proprietati imobiliare oradea
Constanţa. În oraşul de la malul Mării Negre a fost înregistrată o creştere de 1,5% şi un metru pătrat util a ajuns să coste 858 de euro comparativ cu 845 de euro în perioada similară din 2013.

Braşov. Un metru pătrat util în oraşul de la poalele Tâmpei poate fi cumpărat cu 818 euro, compartiv cu 797 de euro în perioada similară a anului trecut. Creşterea este de 2,6%. 

sabato 13 dicembre 2014

Vrei sa-ti deschizi o afacere? Vezi in ce domenii primesti cele mai multe subventii si facilitati

gaminvest oradea

In domeniul productiei sunt oferite printre cele mai multe facilitati fiscale si subventii pentru companiile de pe plan local, insa si IT-ul, agricultura, industria energetica si cea de servicii prezinta avantaje semnificative din acest punct de vedere, potrivit Accace, una dintre principalele companii de externalizare si consultanta de afaceri din Europa Centrala si de Est.

Astfel, cei care doresc sa isi infiinteze o companie in domeniul productiei sau cel al serviciilor ar trebui sa stie ca pot beneficia de scutirea impozitului pe cladiri si terenuri, precum si de reducerea la plata impozitului pe PROFIT, aceasta din urma fiind aplicabila si in cazul companiilor care activeaza in domeniul energetic.
Evaluari proprietati imobiliare: 
In plus, in domeniul productiei, precum si in agricultura, sunt oferite subventii pentru exportul produselor. O alta facilitate fiscala disponibila atat in domeniul productiei, cat si in IT si servicii, este cea referitoare la reconversia profesionala a fortei de munca.

Accace mai subliniaza ca acordarea de facilitati fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucratori, cum este cazul zilierilor, este intalnita in special in agricultura, servicii, productie sau domeniul energetic, in timp ce companiile din domeniul IT se bucura de scutiri de la plata impozitului pe veniturile din salarii ale programatorilor.

De asemenea, ajutoarele de stat pentru infiintarea de locuri de munca se acorda atat companiilor din IT, cat si celor din productie, servicii sau domeniul energetic.


In domeniul productiei sunt oferite printre cele mai multe facilitati fiscale si subventii pentru companiile de pe plan local, insa si IT-ul, agricultura, industria energetica si cea de servicii prezinta avantaje semnificative din acest punct de vedere, potrivit Accace, una dintre principalele companii de externalizare si consultanta de afaceri din Europa Centrala si de Est.

Astfel, cei care doresc sa isi infiinteze o companie in domeniul productiei sau cel al serviciilor ar trebui sa stie ca pot beneficia de scutirea impozitului pe cladiri si terenuri, precum si de reducerea la plata impozitului pe PROFIT, aceasta din urma fiind aplicabila si in cazul companiilor care activeaza in domeniul energetic.

In plus, in domeniul productiei, precum si in agricultura, sunt oferite subventii pentru exportul produselor. O alta facilitate fiscala disponibila atat in domeniul productiei, cat si in IT si servicii, este cea referitoare la reconversia profesionala a fortei de munca.

Accace mai subliniaza ca acordarea de facilitati fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucratori, cum este cazul zilierilor, este intalnita in special in agricultura, servicii, productie sau domeniul energetic, in timp ce companiile din domeniul IT se bucura de scutiri de la plata impozitului pe veniturile din salarii ale programatorilor.

De asemenea, ajutoarele de stat pentru infiintarea de locuri de munca se acorda atat companiilor din IT, cat si celor din productie, servicii sau domeniul energetic.



Nici agricultura nu trebuie ignorata, fiind singurul dintre aceste domenii in care sunt acordate facilitati sub forma unor scutiri de la plata contributiilor sociale.

Printre alte facilitati intalnite in toate aceste domenii se numara scutirea impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plata TVA, deducerea cheltuielilor pentru activitati de cercetare si dezvoltare, esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, ajutoarele pentru intocmirea planului de AFACERI, precum si stimulentele pentru incadrarea in munca a somerilor, absolventilor, persoanelor cu dizabilitati sau provenind din medii defavorizate. agentie imobiliare

"Cel mai important este ca o companie sa analizeze impactul pe care il doreste la nivelul activitatii, astfel incat, ulterior, sa analizeze si sa atraga facilitatile fiscale si subventiile disponibile care ii pot aduce rezultatul dorit. Obtinerea acestora poate fi facila in anumite cazuri, prin simpla aplicare a prevederilor legale, insa, de cele mai multe ori, trebuie urmarita indeplinirea anumitor conditii si reguli specifice, precum si pregatirea unei intregi documentatii, ceea ce poate transforma procesul de accesare a unor astfel de facilitati si subventii intr-unul dificil sau chiar imposibil de implementat", a precizat Ana-Maria Graure, Tax Manager Accace.



Ana-Maria Graure
Accace ofera in prezent aceste servicii la nivel mondial, atat prin intermediul birourilor din Romania, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina si Marea Britanie, precum si in alte 12 tari prin partenerii sai, respectiv in Austria, Brazilia, Bulgaria, Croatia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia si SUA.

Accace ofera servicii de contabilitate, raportare financiara, servicii corporate si secretariale, salarizare, administrare de personal, consultanta fiscala si de AFACERI. Cu o cifra de AFACERI anuala la nivel de grup de peste 9 milioane de euro, Accace are un portofoliu de clienti ce provind din domeniul imobiliar, precum CBRE sau GE Capital Real Estate, domeniul financiar, ca Allianz si ING, producatori mondiali, cum ar fi Pirelli, Goodyear, Yamaha, Scania, ASUS, Sharp, Olympus si Orsay, dar si companii din domeniul serviciilor, precum Grafton Recruitment sau Falck Fire Services.


Nici agricultura nu trebuie ignorata, fiind singurul dintre aceste domenii in care sunt acordate facilitati sub forma unor scutiri de la plata contributiilor sociale.

Printre alte facilitati intalnite in toate aceste domenii se numara scutirea impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plata TVA, deducerea cheltuielilor pentru activitati de cercetare si dezvoltare, esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, ajutoarele pentru intocmirea planului de AFACERI, precum si stimulentele pentru incadrarea in munca a somerilor, absolventilor, persoanelor cu dizabilitati sau provenind din medii defavorizate.  infiintare firme 

"Cel mai important este ca o companie sa analizeze impactul pe care il doreste la nivelul activitatii, astfel incat, ulterior, sa analizeze si sa atraga facilitatile fiscale si subventiile disponibile care ii pot aduce rezultatul dorit. Obtinerea acestora poate fi facila in anumite cazuri, prin simpla aplicare a prevederilor legale, insa, de cele mai multe ori, trebuie urmarita indeplinirea anumitor conditii si reguli specifice, precum si pregatirea unei intregi documentatii, ceea ce poate transforma procesul de accesare a unor astfel de facilitati si subventii intr-unul dificil sau chiar imposibil de implementat", a precizat Ana-Maria Graure, Tax Manager Accace.



Ana-Maria Graure


Accace ofera in prezent aceste servicii la nivel mondial, atat prin intermediul birourilor din Romania, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina si Marea Britanie, precum si in alte 12 tari prin partenerii sai, respectiv in Austria, Brazilia, Bulgaria, Croatia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia si SUA.

Accace ofera servicii de contabilitate, raportare financiara, servicii corporate si secretariale, salarizare, administrare de personal, consultanta fiscala si de AFACERI. Cu o cifra de AFACERI anuala la nivel de grup de peste 9 milioane de euro, Accace are un portofoliu de clienti ce provind din domeniul imobiliar, precum CBRE sau GE Capital Real Estate, domeniul financiar, ca Allianz si ING, producatori mondiali, cum ar fi Pirelli, Goodyear, Yamaha, Scania, ASUS, Sharp, Olympus si Orsay, dar si companii din domeniul serviciilor, precum Grafton Recruitment sau Falck Fire Services.

mercoledì 10 dicembre 2014

Tranzactiile imobiliare, in crestere in primele 10 luni ale anului

Tranzactiile imobiliare au crescut in primele zece luni din 2014 fata de aceeasi perioada a anului trecut.
La nivel national, au fost inregistrate aproximativ 700.000 de tranzactii imobiliare, cu 16.743 mai multe comparativ cu ianuarie-octombrie 2013, potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, remise Ziare.com.

In octombrie 2014 au fost tranzactionate 75.096 imobile in toata tara, cu 7.973 mai mult fata de luna precedenta. Comparativ cu luna octombrie 2013, numarul tranzactiilor a crescut cu peste 300.

Cele mai multe tranzactii imobiliare au fost inregistrate in perioada ianuarie-octombrie 2014 in Bucuresti - 54.641, Ilfov - 42.103 si Timis - 34.968.

La polul opus, judetele in care s-au vandut cele mai putine imobile in primele zece luni ale anului sunt Teleorman - 5.665, Bistrita-Nasaud - 5.901 si Covasna - 6.535.
hale de vanzare bihor
In octombrie 2014, cele mai multe tranzactii imobiliare au fost incheiate in Bucuresti - 7.467, Ilfov - 4.963 si Timis - 3.301.

Numarul ipotecilor si al privilegiilor inscrise in cartea funciara la nivel national in octombrie 2014 a fost de 15.168, in crestere atat fata de luna precedenta (12.364), cat si fata de luna octombrie a anului trecut (12.153).
apartamente lux oradea
In perioada ianuarie-octombrie 2014, s-au inregistrat, la nivel national, aproximativ 5 milioane de operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara, in crestere cu peste 800.000 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

Cele mai multe operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara au fost inregistrate in perioada ianuarie-octombrie 2014 in Bucuresti - 309.916, Timis - 258.894 si Cluj - 235.945. Cele mai putine operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara s- au inregistrat, in primele zece luni ale anului, in Buzau - 50.995, Valcea - 50.940 si Salaj - 49.426.

In octombrie 2014, numarul operatiunilor de cadastru si publicitate imobiliara inregistrate la nivel national a fost de 515.803, fata de 469.906 in septembrie 2014 si 444.981 in octombrie 2013.

venerdì 28 novembre 2014

România, țara SRL-urilor: 90% din firmele active au afaceri de până în jumătate milion euro

 afaceri oradea IMM-urile reprezintă aproape 90% din totalul companiilor înregistrate la noi în țară, situație influențată de slaba capitalizare a economiei. Peste 25% dintre companii își derulează afacerile în Capitală și în împrejurimile sale, majoritatea companiilor desfășurându-și activitatea în jurul marilor orașe, arată cea mai recentă analiză efectuată de KeysFin.
România, țara SRL-urilor: 90% din firmele active au afaceri de până în jumătate milion euroHarta business-ului din România este dominată în continuare de micii întreprinzători, IMM-urile reprezentând aproape 90% din totalul companiilor înregistrate la noi în țară, se arată în cea mai recentă analiză KeysFin.
Din totalul servicii de contabilitate oradea  de 523.046 firme active, 485.162 companii au afaceri de până în 500.000 EURO. Potrivit specialiștilor, această situație este influențată de slaba capitalizare a economiei, întrucât sistemul bancar nu a reușit încă să găsească formula optimă de parteneriat pentru a susține creșterea IMM-urilor. Lipsa finanțării este completată și de alte cauze, de la scăderea nivelului de trai pe fondul crizei la creșterea sensibilă a fiscalității și a costurilor administrative.
București-Ilfov, zona cu cele mai profitabile afaceri
Cele mai profitabile afaceri se fac în jurul Capitalei: potrivit datelor oficiale, un sfert dintre companiile care au declarat profit în acest an își desfășoară activitatea în această regiune. Alte zone avantajoase din punct de vedere financiar sunt Nord-Vestul, Centrul și Sud-Estul țării, care adună împreună 38% din totalul firmelor profitabile, potrivit celei mai recente analize efectuată de KeysFin, companie ce oferă servicii de business information și credit management dedicate mediului de afaceri. infiitare firme noi oradea
„Cum economia românească înseamnă în mare parte comerț, faptul că în zona București-Ilfov se face cel mai mare profit ține de existența unei infrastructuri de business și clientelă care asigură o turație optimă a motorului economic. Evoluția afacerilor este influențată, bineînțeles, de rata ridicată a populației și a veniturilor substanțial mai ridicate decât în alte regiuni", se specifică în raport.Companii care au declarat date financiare în decembrie 2013
Cele mai multe firme sunt înregistrate în:
  • București-Ilfov (163.335 societăți comerciale)
  • Nord-Vest (90.888 firme)
  • Centru (76.111 firme)
  • Sud-Est (74.021 firme)
La polul opus se află zona de Vest (58.930 societăți comerciale) și Sud-Vest (46.451 firme). Pe de altă parte, specialiștii subliniază că cele mai riscante zone de afaceri sunt Centru, Nord-Vest și Sud-Est, acolo unde sunt înregistrate cele mai multe firme în insolvență, peste 6.500 dintre cele 14.253 de companii aflate în această situație la nivelul lunii august 2014. firme noi oradea
„Radiografia business-ului românesc remarcă existența unei legături directe și strânse între nivelul de dezvoltare a economiei și puterea de cumpărare din zonele respective", subliniază reprezentanții KeysFin.
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, cele mai multe firme activează în:
  • comerț (34%)
  • activități profesionale și științifice (11%)
  • construcții (10%)
  • sectorul manufacturier acoperă doar 9% din afaceri
  • iar firmele de transport numai 7%
„Interesant este, de asemenea, slaba dezvoltare a agriculturii, în acest domeniu fiind înregistrate numai 4% dintre cele 602.287 de companii care și-au prezentat statusul la ONRC, la nivelul lunii august 2014. De remarcat și faptul că, potrivit ultimelor date oficiale, 122.534 de firme din totalul de 602.287 aveau status inactiv, adică nu derulau niciun fel de afaceri”, mai adaugă reprezentanții KeysFin. contabilitate oradea 
Discrepanțele între regiunile țării se vor accentua puternic, dacă nu vor fi implementate niște măsuri economice de stimulare a business-ului în zonele defavorizate, atrag atenția specialiștii. Astfel, evoluția demografică a României va ajunge să se concentreze pe zonele active din jurul marilor orașe, cu efecte negative pentru restul țării.
„Nu este exclus să asistăm la falimentul unor comunități locale, incapabile să mai susțină financiar serviciile comunitare. Asta mai cu seamă că, în ultimii ani, multe dintre administrațiile locale s-au împrumutat peste măsură pentru dezvoltarea unor proiecte locale care, în condițiile scăderii bugetelor locale, nu vor mai putea acoperi angajamentele asumate", conchid experții contbail oradea

venerdì 14 novembre 2014

Serviciile contabile extinse de la Biroul Contabil



Decizia de a angaja un contabil oradea sau o firma de contabilitate pentru afacerea ta, fie ea mica sau mare este o decizie foarte importanta. Orice afacere are nevoie de un contabil sau o firma de contabilitate specializata pentru a mentine inregistrarile financiare in ordine.
Gestionarea perfecta a conturilor nu este deloc usoara si necesita o mare experienta de-a lungul timpului. Dar cu ajutorul unei firme de contabilitate se pot depasi eficient aceste probleme contabile.





BiroulContabil oradea   isi extinde serviciile oferite clientilor sai si vine cu optiunea de consultanta fiscala. Adresata tuturor firmelor care au nevoie fie de inregistrare fiscala, de declaratii fiscale sau serviciul de consultanta este cu tinta spre cei care cauta consultanta specializata la inceput de drum sau cand vine vorba de modificari si restructurari, de fuziuni, divizari si asa mai departe.

Cu un puternic accent pe munca contabila in complexitatea ei, Biroul Contabil se preocupa de toate aspectele legale. Inceputul de drum, firmele ce abia se infiinteaza au nevoie de o serie de acte in lipsa carora exista urmari grave; o singura decizie iti poate bloca evolutia. Asa ca din punct de vedere legal se necesita incadrarea firmei in categoria de interes, de la nume la obiectiv de activitate, de la cele platitoare de TVA la cele scutite de aceste taxe.

Avantajele de a colabora cu o firma de contabilitate specializata pe segment contabil sunt de fapt si cele care te indeamna sa recurgi la aceasta masura. Tine de costuri reduse pentru firma in cauza, tine de programul celor pentru care nu te preocupi sa le asiguri conditiile separate si incadrate in firma, cu program de munca. Insa specializarea celor in cauza este marele interes, oameni deja formati si informati, pregatiti pentru a deservi meseriei contabile.

Garantia lucrului bine facut inseamna si increderea depusa in munca contabilului. Cu un efort complex, cu raspundere garantata a ceea ce impune munca firmei de contabilitate riscuri nu exista. Datorita competentelor celor de la Biroul Contabil.ro segmentul contabil s-a dezvoltat atat de mult incat serviciile s-au extins pana la segmentul juridic sau chiar de resurse umane. Cum obligativitatea adminstratorului unei firme este aceea de a tine evidenta din toate punctele de vedere, sprijinul ce vine din colaborarea cu expertii de la Biroul Contabil este unul absolut necesar. Nu tine numai de obligatia prin lege ca firma sa functioneze in termeni corecti ci si de principiile deontologice.

Alege o firma de contabilitate competenta, pe masura asteptarilor si a nevoilor afacerii tale, alege contabilul de incredere pentru buna functionare a firmei noi  - asta defineste de fapt Biroul oradea Contabil.




Despre  oradea Biroul contabil

Oferim servicii complete de contabilitate și întocmirea situațiilor FINANCIARE pentru toate tipurile de societăți comerciale. O evidență corectă și completă a tuturor documentelor contabile asigură o imagine fidelă a afacerii și permite luarea celor mai bune decizii de management.



Citeste mai mult: Serviciile contabile extinse de la Biroul Contabil

martedì 11 novembre 2014

Doi investitori vor să ridice 100 de vile în Frumuşani, pe malul lacului Pasărea


oradea  bihor Numai 10% din creditele noi pentru achiziţia de locuinţe acordate de Banca Românească, un jucător de talie medie din sistemul bancar, sunt produse din oferta standard a băncii, grosul vân­zărilor fiind reprezentat în continuare de finanţările prin programul Prima casă.
 
„Ponderea a fost aceeaşi de când a început acest program (în vara anului 2009 – n. red). Nu am văzut schimbări în ultima vreme, continuăm să vindem ambele produse, dar raportul rămâne constant“, a declarat Dan Grigoriu, head of retail products în cadrul Băncii Româneşti.
 
Pe ansamblul pieţei, creditele Prima casă reprezintă apropae 50% din stocul de credite imobiliare, iar multe bănci spun că, pe vânzări noi, raportul între creditele standard şi cele garantate de stat a început să se echilibreze în ultimul an.
Firma Kape Premium Imobiliare, înfiinţată în acest an de Philippe Marcel Kadouch şi Mihaela Laiu, intenţionează să dezvolte un proiect format din 100 de vile pe un teren de 12 hectare din localitatea Frumuşani, pe malul lacului Pasărea din apropierea Bucureştiului.
Investiţia în proiect este estimată la 9 milioane de euro, iar prima fază de dezvoltare, formată din 23 de vile, piscine, loc de joacă şi terenuri de tenis şi fotbal, ar trebui finalizată până în luna septembrie a anului viitor.
Proiectul, denumit Residence du Lac, va fi format din trei tipuri de locuinţe, iar preţurile solicitate încep de la 79.900 de euro, cu TVA inclusă, pentru o vilă pe un etaj cu o suprafaţă utilă de 80 de metri pătraţi şi un lot de teren de 700 de metri pătraţi.
Pentru serviciile de project au angajat firma Vitalis Consulting, în timp ce agent de vânzări a fost desemnată firma Premier Estate, în portofoliul căreia se află mai multe proiecte rezidenţiale aflate în insolvenţă, precum Asmita Gardens sau Ibiza Sol. Despre cei doi acţionari ai firmei Kape Premium Imobiliare sunt puţine informaţii publice, iar reprezentanţii acestora susţin că dezvoltatorul are experienţă imobiliară pe pieţele din Franţa şi Italia.

venerdì 17 ottobre 2014

România ar putea înregistra în acest an tranzacţii imobiliare în valoare de circa 800 milioane EURO, o creştere spectaculoasă faţă de anul de criză 2009, evoluţie influenţată de revigorarea pieţei imobiliare la nivel global, apreciază Horaţiu Florescu, directorul executiv The Advisers/Knight Frank. "Credem ca efectele revigorării pieţei la nivel global se vor resimţi şi în România. Volumul investiţional pe piaţa locală a crescut deja simţitor anul acesta (cu un forecast la finele 2014 de 700-800 milioane EURO, o creştere notabilă faţă de anul de criză 2009, care înregistra un volum de investiţii de 63 milioane euro). Mai mult, ne aşteptăm ca activitatea chiriaşilor să crească în mod constant, în pas cu redresarea economică şi cu dezvoltarea tehnologiei şi a infrastructurii", a declarat Florescu, într-un comunicat. Declaraţia vine în contextul lansării de către compania de consultanţă imobiliară Knight Frank al raportului Global Cities, din care reiese că industriile noilor tehnologii, precum şi redresarea economică vor conduce la o creştere a chiriilor între 20% şi 40% în principalele oraşe din lume în următorii 5 ani. Raportul realizează o analiză a celor mai dezvoltate oraşe din perspectiva spaţiilor de birouri, a proprietăţilor rezidenţiale, dar şi a noilor cartiere care se prefigurează pe harta metropolelor precum New York, San Francisco, Londra sau Beijing. La nivel global, un nou val al dezvoltării imobiliare este aşteptat să susţină creşterea economică, iar până în 2019 oferta limitată de spaţii noi de birouri, împreună cu cererea ridicată de spaţiu COMERCIAL vor pune presiune pe rata de neocupare din marile oraşe, consideră autorii studiului. Astfel, rata medie de neocupare va scădea la doar 6,3% în top 10 oraşe din lume, cu Tokyo ajungând la o rată de neocupare de 3,9%, iar Londra înregistrând 4,4%. "Datele noastre arată o oportunitate clară pentru investitori şi dezvoltatori de a exploata tendinţa de creştere a populaţiei din întreaga lume de a locui în mediul urban. Investiţiile comerciale globale în 2009 au atins 202 miliarde de dolari, iar previziunile arată că acest volum va creşte până la 606 miliarde de dolari în 2015", mai spun autorii studiului. În Europa, volumul total al investiţiilor imobiliare a crescut de la 103 miliarde dolari în 2009 la 196 miliarde dolari în 2013.

venerdì 10 ottobre 2014

Romania, Turchia primo partner commerciale fuori dall'Ue

TRIESTE - La Turchia è il primo partner commerciale della Romania al di fuori dell'Unione europea. Lo ha sottolineato il primo ministro romeno, Victor Ponta, durante il discorso inaugurale del business forum Romania-Turchia tenutosi a Bucarest. Lo riferisce l'agenzia romena Agerpres. Ponta ha inoltre ribadito l'obiettivo dei due Paesi di raggiungere prossimamente il target di dieci miliardi di dollari di scambi commerciali a livello annuale.
romania investimenti"Se siamo riusciti a raggiungere un livello al quale gli scambi (con la Turchia) già valgono quasi 7 miliardi di dollari all'anno, possiamo anche raggiungere l'ambizioso obiettivo che abbiamo fissato lo scorso anno e raggiungere un livello di scambio di quasi 10 miliardi di dollari", ha detto Ponta, sottolineando che vi è possibilità di scambi commerciali e investimenti tra i due Paesi "in tutti i settori", ma anche "volontà politica di eliminare tutti i problemi che un investitore può affrontare". Romania e Turchia hanno firmato un accordo di partnership strategica nel 2011, seguito da un Piano d'azione nel 2013, che prevede una vasta gamma di settori economici e politici della cooperazione bilaterale. (ANSA)
societa rumena

venerdì 20 giugno 2014

Ne apropiem de un nou boom al pietei imobiliare. Care sunt cauzele reale

imobiliare 

Lumea trebuie sa actioneze pentru a reduce riscul unui nou colaps devastator al pietei imobiliare, a avertizat Fondul Monetar International (FMI), la publicarea unui raport care a aratat ca preturile locuintelor sunt semnificativ peste media istorica in multe tari. Economistii trag semnalul de alarma, dar nu explica si cauzele fenomenului.

Accelerarea preturilor la locuinte de la niveluri deja ridicate a devenit una dintre principalele amenintari la adresa stabilitatii economice, tarile inregistrand doar progrese limitate in controlul acestui fenomen, scrie cotidianul Financial Times, citat de Mediafax
case de inchriat bihor
Instrumentele pentru a tine sub control boom-ul pietei imobiliare nu au fost inca finalizate, dar "aceasta situatie nu trebuie sa fie un motiv pentru lipsa actiunii", a declarat directorul adjunct al FMI Min Zhu. 

Preturile la locuinte "se mentin cu mult peste mediile istorice in majoritatea tarilor" in relatie cu veniturile si chiriile, a spus Zhu intr-un discurs saptamana trecuta la Bundesbank, banca centrala a Germaniei. Discursul a fost publicat mai tarziu pentru a nu se suprapune anuntarii deciziei de politica monetara a Bancii Centrale Europene. 
agentie imobiliara
"Este o situatie in care se afla, de exemplu, Australia, Belgia, Canada, Norvegia si Suedia", a spus el.

Noul boom este efectul politicii banilor ieftini pusa la cale de guverne 

Ideea ca preturile imobiliarelor au crescut mult in ultimul timp este sustinuta si de analistul economic Bogdan Glavan, pe blogul sau. Iata cum explica acesta noul boom: 
chirie oradea
Stiu ca in Romania si in buna parte din Europa nu se simte chestia asta, dar preturile activelor imobiliare au crescut serios in restul lumii. Au crescut atat de mult incat problema revenirii boom-ului imobiliar nu mai este doar in atentia unor oameni “obsedati” de efectele dezastruoase pe care politica de expansiune a creditului le are asupra economiei, ci a ajuns sa preocupe si FMI-ul, scrie Glavan pe b
contabil oradea
Potrivit acestuia, chestiunea este in fond mai simpla, dar establishment-ul nu vrea sa o recunoasca pentru ca asta ar insemna pierderi uriase pentru sistemului financiar si evaporarea increderii in diplomele de la Harvard. Intrebarea corecta nu este “Poate cineva sa descopere care este pretul corect al locuintelor?” – asa cum cu naivitate se intreaba economistii mainstream; bineinteles ca nu; identificarea pretului corect este o provocare pentru antreprenori, pentru cei care vor sa isi asume un risc ca sa castige un profit. Intrebarea corecta este: putem stabili conditiile necesare care determina deviatia in bloc a preturilor de la tendinta lor de echilibru? 

Ca economisti nu putem juca rolul intreprinzatorului si nu putem preciza daca pretul unui anumit apartament este mare sau mic. Ca economisti putem spune altceva: ca in anumite conditii majoritatea preturilor inceteaza sa mai fie relevante, sa mai reprezinte cu adevarat “valoarea” respectivelor bunuri, explica Glavan. 

Despre ce conditii e vorba? Despre conditiile monetare. Singurul element care poate infecta calculul antreprenorial si care ii poate incuraja pe investitori sa mearga in masa intr-o directie gresita este falsificarea monedei. Daca umbli la cantitatea de bani din economie atunci ai afectat relevanta preturilor. Cat de relevant mai este faptul ca un teren care a costat anul trecut 50.000 de dolari se tranzactioneaza acum cu 100.000, daca intre timp conditiile de creditare s-au relaxat considerabil sau daca rata dobanzii a scazut semnificativ? Mai vorbeste acest pret despre raritatea respectivului produs, despre intensitatea preferintelor cumparatorilor? Oare s-a dublat nevoia reala de locuinte intr-un an? Evident ca nu, raspunde economistul In doar cativa ani preturile imobiliare s-au apropiat de nivelul dinainte de criza. Oare fiindca s-a intamplat ceva cu cererea reala? Oare fiindca oamenii si-au modificat preferinta relativa pentru case (in defavoarea altor bunuri)? Nici vorba. Acesta este doar efectul politicii banilor ieftini pusa la cale de guverne, puncteaza Glavan.  infiirare firme noi

Cum ziceam, economistii mainstream tac malc. In loc sa puna punctul pe i, ei te ametesc cu “daca si cu parca”. Normal, daca ar face altceva atunci ar intelege toata lumea ca nu merita sa platesti o avere ca sa-ti angajezi consultant imobiliar; nici sa te indatorezi pe viata la banci ca sa iti cumperi o garsoniera. Dar atunci ce ar mai face ei economistii, de unde si-ar mai lua salariul? Daca FMI nu s-ar face ca ploua in perioada de boom, atunci nu ar mai putea veni cu recomandarea confiscarii depozitelor bancare cand se ajunge la criza!, concluzioneaza analistul.

giovedì 19 giugno 2014

Romania e Italia: soluzione scaccia-crisi?

Dopo l’onda lunga della crisi, la spinta dell’Europa e la ripartenza di un paese in cui le aziende italiane hanno investito molto. Intervista a Giulio Bertola, vice presidente vicario di Confindustria Romania.
La crisi globale non ha risparmiato né l’Italia, né la Romania. Entrambi i paesi, quando nel 2008 è iniziata l’attuale congiuntura, la più grave dalla grande depressione del 1929, hanno avuto contraccolpi pesanti. Le conseguenze, dati i legami economici profondi tra Roma e Bucarest, sono subito emerse nella loro portata. C’è stato un rallentamento degli investimenti italiani e un parallelo indebolimento del retroterra romeno, dove molte delle imprese italiane, specialmente quelle con sede nel Nordest, hanno messo le radici nel corso degli anni. Ma oggi, con la crisi che sembra volgere verso la fine, com’è la situazione? Le attività italiane sono sulla via della ripresa? La Romania s’è messa alle spalle i problemi economici? Lo abbiamo chiesto a Giulio Bertola, vice presidente vicario di Confindustria Romania. consulenza in romania
Il dato sulla presenza economica italiana in Romania è superiore o inferiore rispetto a quello pre-crisi?
La congiuntura economica mondiale ha influito negativamente anche sulla presenza delle imprese a partecipazione italiana in Romania. Oggi ci sono circa 17mila imprese, mentre prima del 2008 erano sulle ventimila. Tutto questo, comunque, non ha intaccato l’importanza storica che la Romania riveste come polo attrattivo degli investimenti italiani. L’Italia continua a essere, da oltre dieci anni, il principale paese investitore per numero di aziende registrate (a livello di volumi totali la Banca centrale romena indica che nel 2012 l’Italia era il quinto paese investitore).
L’area di Timișoara, un polo molto importante per gli investimenti italiani, che dinamiche ha registrato in questi ultimi tempi?
È difficile disporre di dati precisi, specie quando, come nel caso italiano, si ha a che fare con tante piccole e medie imprese. I numeri di cui si dispone rivelano in ogni caso che negli ultimi anni si è assistito a un leggero calo della presenza italiana a Timiş, il distretto che si snoda intorno a Timișoara. Nel 2010 le aziende operanti erano 2462, oggi ce ne sono 2076. L’importanza del distretto, dove c’è il tasso di disoccupazione più basso del paese (neanche il 2%), non è comunque in discussione. A Timiş e nelle contee limitrofe (Arad, Bihor, Cluj) si concentra oltre un terzo della presenza imprenditoriale italiana in Romania.
Si tende a dire che la Romania non sarebbe più così attraente per le aziende italiane, dato che, da quando Bucarest è entrata nell’UE, i salari e il costo del lavoro sono aumentati. Al tempo stesso c’è la concorrenza che arriva da paesi come la Serbia, la Bulgaria o gli stati del Maghreb, dove un’impresa, sul fronte dei costi, può trarre maggiori vantaggi. È così? societa rumena
No, non credo sia questo il caso. Per un investitore italiano la Romania rimane la scelta migliore, al di là del discorso sui costi del lavoro. Il Maghreb pone sicuramente dei dubbi sulla stabilità politica, per un investimento a lungo termine. Per quanto riguarda la Bulgaria, dal 2007 a oggi la produzione industriale nel paese ha subito un lieve calo mentre in Romania, nonostante la congiuntura economica internazionale sfavorevole, ha continuato a crescere. Questo dato è significativo e sta a indicare come l’ambiente economico-industriale romeno sia stato in grado di reagire bene alla crisi. Da non tralasciare poi il fatto che Bucarest, sulla base della nuova programmazione europea, che copre il periodo 2014-2020, registrerà un afflusso di fondi strutturali maggiore che in passato.
L’Italia è un caso sui generis, o anche gli altri investitori hanno rallentato le attività?
Gli investimenti diretti esteri in Romania registrano da tre anni un trend decrescente e hanno ormai raggiunto il livello minimo degli ultimi sei anni. Ma, detto questo, gli investimenti di un certo peso non mancano. La Bosch per esempio sta investendo a Jucu (Cluj) in una fabbrica di componenti elettriche per autovetture. L’investimento ammonterà a circa 77 milioni di euro e dovrebbe portare alla creazione di duemila posti di lavoro. Il gruppo statunitense ICCO ha inaugurato nel parco industriale di Ghimbav, nella provincia di Brasov, il primo tipo di progetto privato di “rete intelligente” in Romania, investendo undici milioni di euro. La società ceca CEZ ha completato il parco eolico di Fantanele-Cogealac, il più grande dell’Europa continentale, con una capacità installata di 600 megawatt. Tra i nostri gruppi, invece, De Longhi ha acquistato a fine 2011 lo stabilimento produttivo dal gruppo finlandese Nokia, che ha lasciato la Romania. L’investimento è di circa 30 milioni di euro. Circa mille i posti di lavoro generati. Insomma, c’è una certa vivacità anche al tempo della crisi.attivita in vendita in romania
La Romania sta tornado a crescere. Nel 2013 il Pil ha avuto un’espansione importante, superando il 3% e andando oltre le migliori previsioni. Nelle città principali c’è ormai una classe media che guarda ai consumi e ai prodotti di qualità. Le imprese italiane stanno tentando di promuovere, in virtù di questo, anche attività   orientate a servire il mercato? 
Le aziende italiane in Romania hanno superato da almeno cinque anni quella fase in cui il principale scopo era la ricerca del semplice vantaggio sul costo del lavoro. La nuova e più moderna visione di business è caratterizzata da un’internazionalizzazione più evoluta, finalizzata a posizionare l'azienda italiana in modo permanente nell'economia romena. C’è da auspicarsi che la maggior parte degli imprenditori italiani adottino questa strategia nel futuro prossimo. La Romania è il maggiore mercato del sudest europeo, i redditi pro-capite sono in costante crescita, come la domanda interna e il consumo finale.

sabato 12 aprile 2014

Romania, mobilità e capitali in Europa

Lazlo Andor, Commissario europeo, risponde ad alcune domande sulla libera circolazione delle persone all’interno dell’Europa e sui migranti dell’Est Europa; al centro del dibattito, il Regno Unito.
Prima di tutto, ci occupiamo di aspetti economici e di come fare affari con i nuovi stati dell’Est, membri dell’Unione europea.
20 anni di mercato unico ci hanno abituato a cose, che diamo per scontate. Ecco, quindi, un corso intensivo e rapido per capire come funziona il mercato unico e come si crea ricchezza non solo per le imprese, ma anche per noi come persone. romania oradea 
Il mercato unico europeo intende abbattere le barriere. 
Assicura la libera circolazione.
Il 2.8% degli europei si sposta verso altri Paesi dell’Unione.
La maggior parte è in età lavorativa, con una piccola percentuale di inoccupati, come studenti e pensionati.
Il mercato unico significa anche libera circolazione di merci, servizi e capitali con un aumento del PIL dell’UE dal 2 al 3%.
Libertà e assenza di barriere commerciali fanno crescere gli investimenti esteri diretti e le esportazioni con un aumento dei vantaggi in termini di costi e concorrenza.
Questo significa che le imprese possono accedere a 500 milioni di consumatori, dando luogo all’area di libero scambio più grande del mondo, che rappresenta il 20% del PIL globale.
Queste autonomie rendono le imprese europee totalmente competitive, consentendo loro di assumere la necessaria manodopera specializzata da tutta Europa. consulenza in romania in affari
Ma, rimangono lacune importanti come gli ostacoli amministrativi e la mancanza di disposizioni sul mercato unico.
La congiuntura in Europa ha alimentato ad accesi dibattiti riguardo gli oltre 14 milioni di immigrati europei. Chi sono? Si muovono per lavoro o per altro? consulente in romania
Le lingue piú diffuse sono il rumeno e il bulgaro. La maggior parte di queste persone vive in Italia, Spagna e Germania con solo un 5% di presenze nel Regno Unito, dove l’argomento immigrazione è scottante.
Così Giovanni Magi prende in esame i problemi della mobilità del lavoro da una prospettiva leggermente diversa.
Londra, l’esperienza di Andrey Davtchev immobili in romania
Le trafficate strade di Londra, esprimono lo spinoso dibattito sul fenomeno della immigrazione europea nel Regno Unito. Secondo la Gran Bretagna vi è stato un aumento da 149.000 unità nel 2012 a 209.000 nel 2013.
Andrey Davtchev è uno di quei migranti, altamente qualificati, con un background internazionale, che vola dagli uffici di Amsterdam a quelli di Londra, dopo una lunga esperienza lavorativa negli Stati Uniti. Viene dalla Bulgaria, e i bulgari come i rumeni, spesso sono sospettati di voler solo sapprofittare dei benefici offerti dai servizi sociali. societa rumena
“Penso che le opinioni siano diverse e che spesso siano influenzate dai media – dice Andrey Davtchev -. Penso che da una parte, c‘è gente che immagina bulgari e rumeni intenti a rubare il lavoro, dall’altra, che davvero diano il giusto valore alla diversità. Lavoriamo sodo, questa è l’opportunità che ci dà l’Unione europea, giusto? Questa è la sua filosofia di base, credo”.
La mobilità dei lavoratori in Europa è notevolmente aumentata dal 2010, dopo un brusco calo dovuto alla crisi. Sono i Paesi del sud Europa che stanno facendo registrare un vero e proprio esodo. Gran parte dei migranti in cerca di lavoro sono giovani con alti livelli d’istruzione. Un fenomeno che crea problemi nei rispettivi Paesi di provenienza.
Così, esaminate le recenti ricerche sulla migrazione qualificata e l’impatto sui paesi di origine e di destinazione, ecco cosa ci racconta Marco Manacorda, professore di Economia alla Queen Mary Univeristy.
“Quando guardiamo gli effetti della mobilità qualificata rispetto al mercato del lavoro locale, contrariamente alle teorie economiche standard, che prevedono un danno per i nativi, ció non accade. Viene registrato invece un costo per i paesi di origine, soprattutto se questi hanno investito nell’educazione”. romania investire in est europa
Cosí, a Londra le opportunità equivalgono alla fuga di cervelli dalla Bulgaria.
Ma il know-how acquisito da Andrey potrebbe contribuire a ricreare le stesse opportunità, al suo ritorno a casa.
Giovani come Andrey fanno rientrare fondi e contribuiscono alla crescita economica: del 3,2% del PIL in Romania e del 4,1% in Bulgaria, ad esempio. I dati mostrano anche che la tendenza è di assunzione nei paesi di destinazione.
L’intervista: Lazlo Andor costituire ditta in romania
Lazlo Andor, Commissario europeo per Occupazione, Affari sociali & Integrazione presso l’OCSE a Parigi, risponde a quale sia la parte mancante del puzzle, considerando la resistenza contro una fondamentale libertà in Europa.
“Da quando l’Unione europea è diventata più instabile con l’avvento degli stati membri dell’Est – spiega Lazlo Andor -, ci sono molte piú persone che cercano di trarre vantaggio da queste libertá. La mobilità aiuta a superare gli squilibri del mercato del lavoro europeo in tempi dove c‘è una grande richiesta di lavoro in alcuni paesi come Germania o Svezia e un’alto numero di disoccupati in altri, come Grecia o Spagna, ad esempio”. trasferisi in romania
Quando si parla di questo, non si può non pensare ai sussidi dell’immigrazione. Cosa rispondiamo a Regno Unito e Germania che dicono di essere preoccupati?
“Se le persone si spostano da un paese a un altro, è stato ampiamente dimostrato che lo fanno per lavorare. Sussidi, sistemi di sicurezza sociale, benessere degli stati hanno un ruolo minimo. Svezia e Danimarca hanno uno standard molto più elevato di assistenza sociale rispetto al Regno Unito, mentre Gran Bretagna e Germania sono i paesi che ospitano la grande maggioranza dei migranti. In alcuni paesi potrebbe esserci un divario tra realtà e percezione della mobilità del lavoro, soprattutto in base al ruolo dei sussidi. Se il problema è chiaro, gli Stati membri possono lavorare insieme per eliminare in modo naturale le scappatoie che consentono di abusare dei sistemi previdenziali”.
Ma, dobbiamo modificare la legislazione o fare una rinegoziazione, se le prestazioni economiche e i sistemi di sicurezza sociale sono completamente diversi? srl in romania
“I servizi per il pubblico impiego sono in grado di fornire una maggiore visibilità dei posti vacanti esistenti, il che significa che se ci sono persone realmente interessate a lavorare in un altro paese, sanno ancor prima di partire che tipo di posto vacante troveranno e che condizioni li aspettano. C‘è bisogno di un certo tipo di legislazione o almeno di un coordinamento dei sistemi di sicurezza sociale. L’Unione europea deve garantire che se si va da un paese a un altro per lavorare, non si perde parte della pensione, ma rimane per cosí dire ‘portabile’, in modo tale da poter essere ritirata nei vari paesi, in proporzione al tempo trascorso”. inziare una attivita in romania
Stiamo parlando di come ricevere la pensione dai sistemi previdenziali di tutti i paesi dell’Unione europea, in modo coordinato? hotel pensioni in romania in vendita 
“Non è necessario armonizzare la sicurezza sociale. Le dotazioni disponibili del Fondo sociale europeo sono a mio parere sufficienti.
Anche se piacerebbe vedere una maggiore armonia, non si può gestire il sistema. Deve essere una decisione degli individui.
Le aziende dovrebbero essere anche in grado di assumere da altri paesi, se lo desiderano, e non ci dovrebbero essere ostacoli”. commercialisti in romania
Quando si guarda alle reazioni sulla libera circolazione delle persone, sulla libera circolazione dei capitali, lei pensa che le aziende siano meno comprensive con le persone?
“Alcuni paesi tendono ad essere i paesi di origine per l’immigrazione, ma sono ricettori di capitale e, naturalmente, in alcuni paesi si fannno domande sulla troppa presenza di capitali esteri. All’interno dei propri paesi, la gente potrebbe credere che gli investitori, le aziende e gli imprenditori stranieri stiano per spiazzare quelli nazionali. Ma, bisogna collocare questa sensazione in un contesto più ampio. Lo squilibrio tra i paesi europei potrebbe essere maggiore se dovessimo proibire l’una o l’altra libertà in un altro paese. Creeremmo una prima e una seconda classe”.
Un regime fiscale per le imprese piú rilassato. Qui in Romania la tassazione è al 16%, rispetto al 29,5% della Germania, significa che le aziende esercitano il loro diritto al libero mercato, venendo qui e creando posti di lavoro. L’Unione europea quindi si trova in casa il 70% delle esportazioni dalla Romania. Germania e Italia sono i più grossi partner e, come spiega Giovanni Magi, le loro aziende vengono qui non solo per la posizione chiave del paese sul Mar Nero, ma anche per la forza lavoro qualificata e più conveniente.
La storia: Fecne, Budapest
La Romania, nel corso degli anni, è diventata il laboratorio dell’industria italiana per l’internazionalizzazione. Le aziende provenienti da diversi settori hanno aperto attività qui, approfittando della invidiabile posizione geografica del paese.
Walter Tosto, con un fatturato di 100 milioni di euro e 450 dipendenti, produce grandi componenti per centrali elettriche. In Romania esistono ben 7 stabilimenti italiani.
Questo stabilimento era uno dei fiori all’occhiello industriali della Romania di 30 anni fa. Oggi fa parte di un gruppo europeo che compete con i giganti mondiali del settore. capannoni in romania in vendita
Walter Tosto due anni fa compró l’impianto Fecne a Bucarest, attualmente in fase di ristrutturazione; è qui dove vengono costruiti i componenti per gli impianti nucleari della Romania.
“Abbiamo deciso di investire in Romania dove lavorando sulla forza lavoro è possibile essere leggermente più competitivi – dice Walter Tosto -. Avere la possibilità di lavorare anche qui, fare dei prodotti diversi da quelli che facciamo in Italia, va ancora di più a garantire una sussistenza anche degli stabilimenti italiani”.
Questo è un gruppo che esporta i suoi prodotti in oltre 50 paesi in tutto il mondo. Lo stabilimento rumeno attualmente produce vari componenti per il mercato statunitense. Fornisce anche i componenti al reattore a fusione nucleare ITER, che si trova in Francia. italiani in romania
Dal High Tech all’Alta moda. Il viaggio nel sistema industriale internazionale della Romania ci porta a Buzău, 100 chilometri a nord di Bucarest, dove la moda italiana non si trova sulla passerella, ma di sicuro muove l’economia.
Martelli Europe, ha un fatturato annuo di 55 milioni di euro, 2.000 impiegati e si trova in Romania. Si occupa della finitura di capi che portano etichette di fascia abbastanza alta .
Tecniche di trattamento e usura dei jeans? Si fanno qui. Come in Cina, centinaia di lavoratori rumeni, per lo più donne, piegano e scoloriscono il tessuto denim a mano o con macchine appositamente progettate.
La precisione è la soluzione per la standardizzazione. Ogni buco, ogni piega è precisa e esattamente replicata nello stesso modello di jeans. acquistare materie in romania
Per essere redditizio il processo industriale di un prodotto artigianale, solitamente, viene realizzato dove il mercati di lavoro è piú economico, cioè fuori dall’Unione europea.
La manodopera qualificata a basso costo della Romania consente alle aziende di rimanere all’interno dell’Europa.
“C’è un ritorno al prodotto fisico, al prodotto reale, all’economia reale e visibile – spiega Mauro Maria Angelini, direttore della martelli Europe -. Credo sia un processo già iniziato, che rimarrà in questi Paesi e ritornerà sicuramente anche in Italia perché fa parte proprio del nostro bagaglio culturale.
Copyright © 2014 euronews

sabato 5 aprile 2014

Biomasse in Romania

 oradea romania Produttore di energia rumeno "Greenprav" ha iniziato la costruzione di unacentrale di cogenerazione basata sulle biomasse di legno del costo di 35 milioni di euro nella località montana di Busteni.
consulenza in romania
Il principale azionista del nuovi impianto sarà la "Greenprav Romania" che si associa alla società irlandese "Prime Energy Power" , cui spetterà di costuire l'impianto che fornirà calore ed energia elettrica a Busteni e all'area circostante.

L'impianto è destinato a diventare operativo nel luglio del 2015 ed utilizzerà le masse legnose della regione Busteni ed inoltre il progetto è destinato a creare 140 posti di lavoro . La nuova società si impegna inoltre ad aiutare la città nelle questioni ambientali, come la protezione delle foreste e la messa a dimora di nuovi alberi.
aprire ditta in romania
Il valore complessivo dell' investimento è stato calcolato in 35 milioni di euro di cui 17 milioni rappresentano fondi non rimborsabili e 18 milioni i finanziamenti diretti da parte di "Greenprav".