giovedì 15 luglio 2021

Cum poți obține fonduri europene, ca femeie de afaceri din zona tehnologiei

 Înscrierile au loc până la data de 10 noiembrie 2021.

infiintare firma

Cererile vor fi analizate de comisii specializate, care vor alege doar cele mai promițătoare 50 de start-up-uri din zona tehnologiei, înființate de femei.

Condițiile pentru înscrierere sunt următoarele:

-Să fie femei
-Să fie fondatoare sau cofondatoare ale unor startup-uri deep tech (tehnologii profunde) aflate în stadiu incipient de dezvoltare (early stage).
-Să dețină poziții de top în firmele respetive: CEO (director general), CTO (director tehnic) sau echivalent. fonduri europee
-Startup-ul trebuie să fie înregistrat și stabilit de cel puțin 6 luni, la data depunerii cererii, într-unul dintre statele membre UE (inclusiv România) sau statele asociate în programul Horizon EuropeSearch (inclusiv Republica Moldova).

Prin acest program, autoritățile europene își doresc să încurajeze antreprenoriatul din zona tech în rândul femeilor.

„Prin intermediul „Women TechEU”, dorim să creștem numărul de start-up-uri conduse de femei și să creăm un ecosistem european de tehnologii deep-tech mai echitabil și mai prosper. Considerăm că sprijinul acordat astăzi femeilor fondatoare din domeniul tehnologiilor profunde le va spori șansele de succes și va stimula ecosistemul european general de inovare prin atragerea unui număr mai mare de talente feminine.” servicii de contabilitate 

Tehnologia profundă reprezintă peste un sfert din ecosistemul de start-up al Europei, companiile europene de tehnologie profundă fiind acum evaluate la suma de 700 miliarde EUR. Cu toate acestea, femeile rămân în mare parte subreprezentate în această industrie.

Potrivit Comisiei Europene, start-up-urile din zona tech au nevoie de susținere și finanțare, mai ales dacă vorbim despre zona deep tech și dacă fondatoarele sunt femei, care se confruntă adesea cu mai multe provocări decât bărbații din acest domeniu.