domenica 4 settembre 2016

proiectarea instalaţiilor,

imobiliare Werk Property Group, din Timişoara, va investi 30 de milioane de euro în dezvoltarea Vox Technology Park, proiect de birouri clasa A cu o suprafaţă închiriabilă de 26.000 de metri pătraţi, care va fi livrat la finalul anului viitor. hale depozite de vanzare
     Vox Technology Park va fi format din două corpuri de clădire, cu zece, respectiv şapte etaje.
     "Piaţa de birouri din Timişoara trece printr-o perioada de efervescenţă, existând numeroase companii care doresc să se relocheze şi să îşi extindă activitatea într-un business hub modern şi cu un concept unic, precum şi companii care analizează oportunităţile regionale. Vox Technology Park va avea cea mai mare suprafaţă disponibilă pe etaj din Timişoara, de 3.500 de metri pătraţi, oferind astfel companiilor posibilitatea de extindere în viitor şi va reprezenta un concept unic la nivel local, datorită facilităţilor sale", a declarat Virgil Tornoreanu, managing partner al Werk Property Group, dezvoltatorul proiectului. spatii industriale de vanzare
     Vox Technology Park va dispune de o serie întreagă de facilităţi, reprezentând noua generaţie a spaţiilor de birouri. Proiectul a fost gândit pentru a întruni toate cerinţele specifice unei companii din domeniul IT&C şi nu numai, precum flexibilitate ridicată în proiectarea instalaţiilor, de la cele de alimentare cu energie, la sistemul de climatizare. chirie hale 
     "Creăm partenerilor noştri din industria tehnologiei şi din mediul de afaceri o ambianţă plăcută într-un mediu de lucru modern, astăzi pentru mâine", a adăugat Tornoreanu, potrivit Mediafax.
     În plus, Vox Technology Park va dispune de spaţii pentru biciclete, o sală de fitness dedicată chiriaşilor, o zonă comercială la parterul corpurilor de clădire, cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, mai multe săli de conferinţe, restaurant, food court, cafenea, precum şi o terasă amenajată la ultimul etaj. În prezent, construcţia proiectului a ajuns la parter, fundaţia şi etajul subteran fiind deja finalizate. hala industriale de inchiriat
     Arhitectura proiectului este realizată de Studio Arca, antreprenorul general este Werk MB Construct, în timp ce managementul de proiect este asigurat de către Hafner Consulting. Grupul Werk este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din vestul României, cu o experienţă de peste 13 ani. Grupul a dezvoltat în ultimii ani peste 700 de apartamente şi zeci de mii de metri pătraţi de hale industriale, spaţii hoteliere şi de birouri.  

venerdì 1 luglio 2016

Radiografia pe zone a pieței imobiliare

Piaţa imobiliară din România este una a locuinţelor vechi. Doar 11% dintre casele şi apartamentele din ţară au fost construite după 1989 fie de dezvoltatori imobiliari, fie pe cont propriu. Restul sunt locuinţe vechi într-o stare mai bună sau mai rea care au totuşi căutare, deoarece mulţi cumpărători consideră că sunt mai bine construite, ceea ce nu este neapărat adevărat. Numărul total de locuinţe vechi şi noi din România se apropie de pragul de nouă milioane. Cât de repede va fi atins depinde de cât de rapid se va constui. Iar ritmul diferă de la o zonă la alta.

Din 1990 şi până în primul trimestru al acestui an au fost construite un milion de locuinţe în România, arată datele INS, analizate de DTZ Eqinox. Astfel, dacă la revoluţie numărul total de case şi apartamente se apropia de 8 milioane, acum se apropie de 9 milioane. Pe regiuni, cele mai multe locuinţe noi au fost construite în zona de Nord-Est a ţării, adică în jumătatea nordică a Moldovei. A fost singura regiune cu peste 200.000 de locuinţe construite în ultimii 26 de ani. A fost urmată de Muntenia, cu 146.000 de case şi apartamente, în vreme ce în vreme ce în regiunea Sud-Est, adică în Sudul Moldovei şi Dobrogea, au fost construite 143.000 de locuinţe.
La polul opus cele mai puţine au fost ridicate în ultimii 26 de ani în cele patru judeţe din Vestul ţării.
Surprinzător, regiunule în care au fost livrate cele mai multe locuinţe în ultimii 26 de ani nu sunt deloc bogate, ba din contră, pot fi considerate poli ai sărăciei în România. Există însă mai multe explicaţii pentru efervescenţa imobiliară de acolo. Nivelul scăzut de trai i-a împins pe locuitorii din acele zone să plece la muncă în străinătate. Iar banii trimişi în ţară au fost investiţi în construcţia de case. O altă explicaţie stă în răspândirea blocurilor construite de stat. Din 2001 până în 2013, cele mai multe apartamnte ANL au fost livrate în judeţele Neamţ, Bacău şi Iaşi. Totuşi, locuinţele statului au fost în ultimii 26 de ani mult mai puţine decât cele ridicate pe cont propriu sau de dezvoltatorii imobiliari.
Anul trecut, cele mai multe locuinţe noi au fost construite în judeţul Ilfov, 6.600, în scădere cu peste 2% faţă de 2014. Bucureştiul a fost pe locul al doilea, după ce numărul locuinţelor livrate a crescut cu o treime faţă de 2014. Însă o creştere şi mai mare, de peste 60%, a avut-o judeţul Iaşi. În judeţul Cluj, în schimb, au fost inagurate cu 13% mai puţine locuinţe noi decât în 2014, ceea ce explică parţial de ce reşedinţa Cluj-Napoca rămâne oraşul cu cel mai mare preţ mediu al caselor şi apartamentelor din România.
Creşterea livrărilor de locuinţe noi în Bucureşti anul trecut şi scăderea în Ilfov poate fi privită ca o inversare de tendinţă. În ultimii 26 de ani dorinţa locuitorilor din Capitală de a se muta în zonele mai liniştite din afara oraşului a făcut ca piaţa imobiliară din Ilfov să explodeze. Aşa se face că în judeţul din jurul capitalei, nu mai puţin de 40% din totalul locuinţelor sunt case şi apartamente construite după 1989, fiind cea mai tânără piaţă din România.  

mercoledì 22 giugno 2016

Cinci artişti români în cadrul Festivalului Saberes e Sabores, Portugalia

România va fi reprezentată la Redondo de cinci artişti români: Ion Grigorescu, Mircea Roman, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti şi Corina Dobre, alături de scriitorul Daniel Nicolescu şi Mihail Alexandrescu, fotografie.Festivalul Saberes e Sabores de Outras Gentes din Redondo sărbătoreşte convieţuirea în armonie a comunităţilor prezente în sudul Portugaliei. Menirea artiştilor participanţi este de a surprinde atmosfera Festivalului în lucrări de grafică şi pictură şi de a organiza o expoziţie în spaţiul Centrului Cultural al Municipalităţii din Redondo. Evenimentul va fi împărtăşit publicului bucureştean în perioada august-septembrie 2016 printr-o expoziţie, ce va fi însoţită de lansarea catalogul dedicat proiectului: o alcătuire de lucrări de pictură, fotografie şi textul documentar. formatie pentru nunta
„Sunt încântat să constat că această latinitate se înţelege atât de bine. (...) Între portughezi şi români s-a creat o punte evidentă, în toate spaţiile. (...) Şi asta arată că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla şi nu se întâmplă decât pentru că şi autorităţile şi artiştii, toată lumea, toţi intelectualii români au o foarte bună relaţie cu intelectualii portughezi. (...) Repet, această punte şi în timp şi în spaţiu între două latinităţi asemănătoare nu poate decât să ne bucure într-o Europă care în rest e destul de convulsivă”, a afirmat Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român. solista

sabato 11 giugno 2016

România are potenţial de creştere a investiţiilor imobiliare, dar capitalul caută locuri noi în ECE

Dificultatea pentru România în atragerea investiţiilor este modul de poziţionare faţă de Varşovia, dar şi existenţa lichidităţilor, a disponibilităţilor fondurilor de investiţii. Conform specialiştilor, România este o piaţă competitivă, în Vest fiind bănci cu lichidităţi, dar ”ar putea fi prea mulţi bani care să urmărească un număr mic de produse”. infiintare firme oradea
”Viitorul Bucureştiului este în mâinile specialiştilor în urbanism şi ale dezvoltatorilor imobiliari de astăzi. Deciziile lor vor determina modul în care Bucureştiul se va poziţiona pe o scenă globală tot mai competitivă. Crearea unui oraş care atrage inovatori şi investitori este în interesul tuturor, dar toate trebuie făcute cu inteligenţă, într-un mod sustenabil şi responsabil. Bucureştiul încearcă să găsească un echilibru în ceea ce priveşte dezvoltarea rezidenţială”, a precizat Louise Brooke-Smith FRICS, preşedinte RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors_ la nivel global în perioada 2014 -2015, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, în Bucureşti există un mixt de clădiri interesant iar important este să ştii ce să păstrezi, să renovezi sau să demolezi.
”Dacă România reuşeşte să facă o distribuţie corectă a planificării urbane şi a investiţiilor la nivelul tuturor marilor oraşe, fără a se limita la Capitală plus încă două, trei oraşe, poate deveni un pol de competivitate în regiune. Planificarea trebuie să respecte piaţa”, a mai spus Louise Brooke-Smith, conform aceleiaşi surse. Pe de altă parte, experţii au arătat că există un trend de transfer a unor investiţii spre Serbia dar şi spre Bulgaria, mai ales în ceea ce priveşte achiziţionarea terenurilor. Există, însă, şi investitori care revin în România ceea ce arată că este o piaţă interesantă. O problemă ridicată este cea legată de noua legislaţie privind darea în plată, iar specialiştii internaţionali spun că piaţa rezidenţială poate fi afectată serios de această măsură. apartamnete oradea chirie
Previziunile specialiştilor indică faptul că piaţa de investiţii va fi bună în următoarele 18 - 24 de luni, la nivelul regiunii, iar România, Croaţia şi Bulgaria sunt principalele ţări atractive pentru investitorii ”oportunişti”, potrivit Agerpres. Cu toate că există bani în piaţă, specialiştii spun că piaţa este selectivă şi nu exclud o nouă bulă imobiliară, fără a putea preciza când va avea loc. Birourile sunt principalul segment pentru care vin în prezent investitori noi în România, iar fondurile europene pot avea un impact bun în viitor şi pentru alte segmente.
Profesionişti din piaţa imobiliară şi bancară, dezvoltatori din Europa de Sud-Est, investitori interesaţi de regiune, bancheri, consilieri, firme de avocatură, agenţii şi manageri din domeniu au venit la Bucureşti pentru a discuta cele mai recente tendinţe ale pieţei imobiliare din România şi din Europa de Sud-Est.

venerdì 3 giugno 2016

Sala e gli investimenti in Romania. "In società col fratello di Tronchetti"

 ditta in romania Marco Tronchetti Provera in Pirelli e in Telecom. Poi socio di Raffaele Tronchetti Provera (fratello di Marco) nella societa' romena che aveva 'dimenticato' di dichiarare. Giuseppe Sala, candidato sindaco di Milano per il Pd, ha infatti investito oltre un milione  di euro per il 18,95 della Tunari, al numero 100 della strada Mircea Vulcanuscu a Bucarest".
Come scrive il settimanale Panorama nel numero in edicola da domani, "la societa' che si occupa di costruzione e vendita diretta di ville, appartamenti e centri commerciali, ha come principali azionisti due finanziarie che fanno capo alla galassia dei Tronchetti Provera, Gpm e Bmb, mentre i manager - oltre a Raffaele Tronchetti Provera - sono dirigenti di varie societa' che fanno capo al noto imprenditore milanese". investimenti immobiliari in romania

sabato 28 maggio 2016

Gătitul, pasiunea cântăreţului de muzică populară Mihai Costandache

• este solist de muzică populară, dar în timpul liber adoră să gătească • reţetele preferate de familie şi prieteni sunt gogoşile, cozonacii şi plăcintele • pasiunea pentru gătit l-a determinat să participe la emisiunea "Chefi la cuţite", de la Antena 1, de unde a plecat mai motivat să se perfecţioneze în arta culinară

Cântă muzică populară, are deja un album scos, este prezent la diverse evenimente şi emisiuni şi este din Brăila. Îl cheamă Mihai Costandache şi are 35 de ani. Dacă publicul brăilean îl recunoşte de la evenimentele locale la care cântă, publicul larg îl recunoaşte acum după show-ul culinar "Chefi la cuţite" de la Antena 1, la care a participat. Asta pentru că Mihai nu are doar ritmul în sânge, ci şi bucătăria. În spatele imaginii pe care o afişează pe scenă, se ascunde un tânăr hotărât, puternic, care a luat viaţa în piept din copilărie şi care munceşte în fiecare zi pentru ceea ce-şi doreşte. De altfel, dacă îl întâlneşti pe stradă, nu ai spune nici că este cântâreţ de muzică populară şi nici că îi place la nebunie să gătească. Asta pentru că e plin de tatuaje şi poartă haine care i s-ar potrivi mai degrabă unui rapper decât unui iubitor al folclorului. 

Mihai Costandache s-a născut şi a crescut în Brăila, aici fiind şi locul unde s-a lansat în muzică. "În Brăila am colindat cred că orice străduţă, orice potecuţă, iubesc oraşul şi istoria lui, îmi place portul, îmi place tot ce mă leagă de Brăila" a mărturisit solistul. 

Cu muzica a început să cocheteze încă din şcoala primară, fiind remarcat de învăţătoare şi apoi de profesoara de muzică. Talentul muzical îl moşteneşte din familie, cum mărturiseşte chiar el: "În familia mea mama cânta, are ureche muzicală şi tatăl ei, bunicul meu, cânta în fanfară la trombon". 

Tânărul s-a gândit să îşi cultive talentul în cadrul Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu", secţia canto, muzică populară. 

În 2010 a scos primul său album, împreună cu ansamblul "Ciprian Porumbescu", intitulat "Fost-am dus prin ţări străine". Albumul conţine 11 cântece de joc şi voie bună, sârbe şi hore. "Muzica populară o am în sânge. Dacă mă pui să îţi cânt acum muzică uşoară o dau în populară", spune amuzat Mihai. 

La toate evenimentele la care cântă, el reuşeşte de fiecare dată să transmită publicului veselia sa. Visul de a ajunge un mare artist l-a determinat să se mute în Bucureşti, în 2015, unde în prezent lucrează pentru a-şi construi un nume în muzica populară.
Gătitul, marea pasiune a lui Mihai Costandache
Dincolo de cariera muzicală, Mihai are o mare pasiune: gătitul, bucătăria fiind locul în care se relaxează, uită de toate problemele şi îşi încarcă bateriile. De fapt, cum singur mărturiseşte, el găteşte dinainte să cânte.

Primele experienţe culinare le-a avut în copilărie, când rămânea singur acasă. "Eu pregăteam câte ceva când mama nu era acasă. Dacă îmi ieşea, îi lăsam şi ei. Dacă nu îmi ieşea, o aruncam", îşi începe Mihai povestea despre pasiunea sa pentru gătit. 

În adolescenţă, Mihai a început să devină tot mai priceput şi să gătească tot mai des pentru a o ajuta pe mama lui, care începuse să aibă probleme de sănătate. "De mic mi-a plăcut să gătesc, iar pe parcurs a devenit o necesitate şi o pasiune", declară artistul. artist pentru club

Văzând că se descurcă cu ingredientele, Mihai a ales să plece la Constanţa, unde a lucrat ca ajutor de bucătar la un restaurant, timp de patru ani. Tot pe litoral a lucrat o perioadă la o shaormerie. 

În 2015, când s-a mutat la Bucureşti pentru a-şi urmări visul muzical, s-a angajat o perioadă patiser la un hotel. Probabil aici a învăţat să prepare reţetele delicioase de gogoşi, cozonaci şi plăcinte pentru care îl laudă prietenii.
De la shaorma la fine dinning
De când şi-a descoperit pasiunea enormă pentru gătit, Mihai încearcă zilnic să îşi împingă la limite creativitatea în bucătărie, îmbinând ingrediente şi gusturi şi încercând tot felul de preparate noi. 

Testul suprem în bucătărie a venit când s-a înscris în cooking show-ul "Chefi la cuţite" de la Antena1, emisiune în care 18 concurenţi fac ehipe cu cei trei bucătari, chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea şi chef Cătălin Scărlătescu, "duelându-se" în reţete de top pentru premiul de 20.000 de euro. 

"Eram la munte, după revelion, mă uitam la televizor şi am văzut reclama şi m-am hotărât să mă înscriu. Eu nu ştiam ce e ăla fine dinning", povesteşte Mihai cum s-a hotărât să participe la emisiune. A doua zi a şi fost sunat de producătorii emisiunii şi chemat la preselecţii. Acolo, Mihai a pregătit "Black tiger", creveţi în crustă de fistic cu lămâie, cu risotto şi piure de morcov, toate montate frumos în farfurie. Preparatul l-a trimis în etapa următoare a competiţiei, chef Scărlătescu spunând ca a văzut în farfuria sa dorinţa de perfecţiune. "Când am văzut că am trecut mai departe, că am luat două cuţite, am explodat de bucurie", ne-a spus artistul. 

În etapele eliminatorii, Mihai şi-a demonstrat priceperea în bucătărie, fiind ales de chef Bontea în echipa sa, chiar dacă la preselecţii nu i-a acordat un cuţit. musica pentru nunta

Ajuns în competiţia propriu-zisă, echipa lui a pierdut proba, iar la duel, Mihai a fost primul concurent care a părăsit concursul. "Eu am gustat primul eliminarea. Nu aveam emoţii, cât aveam panica aia că era totul sub presiune, sub stres. Eu nu mă panichez, acasă când fac ceva sunt relaxat, dar acolo erai la minut. Oricum, a fost o experienţă extraordinară", îşi încheie tânărul povestea despre aventura culinară. 

Pe viitor, Mihai Costandache vrea să continue cu cele două mari pasiuni ale sale: muzica şi gătitul. El consideră că mai are multe de învăţat în ambele domenii şi de aceea vrea să se perfecţioneze în muzică şi, în paralel, să urmeze cursuri de gastronomie şi să se angajeze ca bucătar. "În weekend vreau să cânt, iar în restul săptămânii să gătesc", spune Mihai.
Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" continuă rubrica "Dincolo de aparenţe", o rubrică menită să demonstreze tuturor că "Zero Limite" este o realitate. O realitate în care unii oameni au ales să trăiască. Eşti un astfel de om? Cunoşti o astfel de persoană? Contactează-ne! Ne poţi scrie pe adresa de e-mail: redactie@obiectivbr.ro, mesaj cu titlul "Dincolo de aparenţe".

sabato 7 maggio 2016

Imobiliare: Ce apartamente preferă românii

Cumpărătorii din segmentul rezidențial mediu și mediu-plus care apelează la agențiile imobiliare preferă apartamentele de trei camere, situate în zone liniștite, în apropierea unui parc și cu acces la metrou, conform unui studiu realizat de HomeFinders. vila de lux de vanzare

Studiul analizează criteriile stabilite de 51 de cumpărători împreună cu consultanții HomeFinders și caracteristicile apartamentelor achiziționate de aceștia și reflectă diferențele și asemănările dintre ceea ce-și doresc cumpărătorii atunci când pornesc în căutarea unui apartament și ceea ce cumpără.
Cele mai importante criterii

Potrivit studiului, 60% din cumpărătorii incluși în studiu au fost interesați exclusiv de zone cu acces la metrou. Un alt criteriu obligatoriu este cel legat de suprafață. Cumpărătorii au suprafețe utile minime foarte bine stabilite și nu fac rabat decât pentru 1-4 metri pătrați în minus.

Aceste criterii obligatorii legate de zonă, accesul la metrou și suprafață utilă sunt cele mai importante pentru cumpărători, motiv pentru care ei și le respectă. Pe lângă criteriile obligatorii însă, au intervenit și alți factori care au influențat decizia de achiziție.

Astfel, deși doar 23,5% din cumpărători au specificat la începutul procesului de căutare că își doresc un apartament într-o zonă liniștită, 67% au Existența unui parc în apropierea imobilului este un alt factor de atracție pentru cumpărători, întrucât 65% din aceștia au achiziționat apartamente care au parcuri în apropiere. cel mai buna agentie imobiliare  din romania

CITESTE SI: