Anul 2014 a adus pe piaţa rezidenţială sfârşitul prăbuşirii preţurilor şi începuturi timide de creşteri în marile oraşe. Preţurile la finalul lui 2014 sunt mai mici comparativ cu perioada similară din 2013 doar în 8 oraşe reşedinţă de judeţ, conform unei analize imobiliare. „Putem spune, aşadar, că fundul sacului pe segmentul rezidenţial a fost atins în 2014, iar în unele oraşe chiar în 2013“, a declarat Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.

oradea bihor imobiliare
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Buzău, Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. Cele mai scumpe apartamente rămân în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine în Arad, Reşiţa şi Zalău.
Bucureşti. Capitala rămâne oraşul cu cea mai scumpă ofertă, cu un preţ mediu cerut pe metru pătrat util de 1.056 de euro la finalul anului 2014, în creştere cu 1,5% faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni. Valoarea actuală este cu 53% mai mică comparativ cu luna martie 2008, vârful preţurilor în România. agentie oferte imobiliare oradea
Cluj-Napoca. În Capitala Transilvaniei, preţul mediu cerut pe metru pătrat util de apartament a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru din 2014 faţă de aceiaşi perioadă din 2013, ajungând la 968 de euro.
apartamente de lux in oradea la vanzare
Timişoara. În oraşul de pe Bega apartamentele costă acum 824 de euro, un nivel cu 4,4% mai mare faţă de valoarea de 789 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Iaşi. în ultimul trimestru din 2014, apartamentele costă 799 de euro pe metru pătrat util, un nivel cu 2,5% mai mare faţă de valoarea de 780 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Constanţa. În oraşul de la malul Mării Negre a fost înregistrată o creştere de 1,5% şi un metru pătrat util a ajuns să coste 858 de euro comparativ cu 845 de euro în perioada similară din 2013.
Braşov. Un metru pătrat util în oraşul de la poalele Tâmpei poate fi cumpărat cu 818 euro, compartiv cu 797 de euro în perioada similară a anului trecut. Creşterea este de 2,6%.
Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Buzău, Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. Cele mai scumpe apartamente rămân în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine în Arad, Reşiţa şi Zalău.
Bucureşti. Capitala rămâne oraşul cu cea mai scumpă ofertă, cu un preţ mediu cerut pe metru pătrat util de 1.056 de euro la finalul anului 2014, în creştere cu 1,5% faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni. Valoarea actuală este cu 53% mai mică comparativ cu luna martie 2008, vârful preţurilor în România.
oradea vile case de vanzare
Cluj-Napoca. În Capitala Transilvaniei, preţul mediu cerut pe metru pătrat util de apartament a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru din 2014 faţă de aceiaşi perioadă din 2013, ajungând la 968 de euro.
Timişoara. În oraşul de pe Bega apartamentele costă acum 824 de euro, un nivel cu 4,4% mai mare faţă de valoarea de 789 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Iaşi. în ultimul trimestru din 2014, apartamentele costă 799 de euro pe metru pătrat util, un nivel cu 2,5% mai mare faţă de valoarea de 780 de euro înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Evaluari proprietati imobiliare oradea
Constanţa. În oraşul de la malul Mării Negre a fost înregistrată o creştere de 1,5% şi un metru pătrat util a ajuns să coste 858 de euro comparativ cu 845 de euro în perioada similară din 2013.
Braşov. Un metru pătrat util în oraşul de la poalele Tâmpei poate fi cumpărat cu 818 euro, compartiv cu 797 de euro în perioada similară a anului trecut. Creşterea este de 2,6%.
lunedì 22 dicembre 2014
sabato 13 dicembre 2014
Vrei sa-ti deschizi o afacere? Vezi in ce domenii primesti cele mai multe subventii si facilitati
gaminvest oradea
In domeniul productiei sunt oferite printre cele mai multe facilitati fiscale si subventii pentru companiile de pe plan local, insa si IT-ul, agricultura, industria energetica si cea de servicii prezinta avantaje semnificative din acest punct de vedere, potrivit Accace, una dintre principalele companii de externalizare si consultanta de afaceri din Europa Centrala si de Est.
Astfel, cei care doresc sa isi infiinteze o companie in domeniul productiei sau cel al serviciilor ar trebui sa stie ca pot beneficia de scutirea impozitului pe cladiri si terenuri, precum si de reducerea la plata impozitului pe PROFIT
, aceasta din urma fiind aplicabila si in cazul companiilor care activeaza in domeniul energetic.
Evaluari proprietati imobiliare:
In plus, in domeniul productiei, precum si in agricultura, sunt oferite subventii pentru exportul produselor. O alta facilitate fiscala disponibila atat in domeniul productiei, cat si in IT si servicii, este cea referitoare la reconversia profesionala a fortei de munca.
Accace mai subliniaza ca acordarea de facilitati fiscale pentru angajarea unor categorii speciale de lucratori, cum este cazul zilierilor, este intalnita in special in agricultura, servicii, productie sau domeniul energetic, in timp ce companiile din domeniul IT se bucura de scutiri de la plata impozitului pe veniturile din salarii ale programatorilor.
De asemenea, ajutoarele de stat pentru infiintarea de locuri de munca se acorda atat companiilor din IT, cat si celor din productie, servicii sau domeniul energetic.

Nici agricultura nu trebuie ignorata, fiind singurul dintre aceste domenii in care sunt acordate facilitati sub forma unor scutiri de la plata contributiilor sociale.
Printre alte facilitati intalnite in toate aceste domenii se numara scutirea impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plata TVA, deducerea cheltuielilor pentru activitati de cercetare si dezvoltare, esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, ajutoarele pentru intocmirea planului de AFACERI
, precum si stimulentele pentru incadrarea in munca a somerilor, absolventilor, persoanelor cu dizabilitati sau provenind din medii defavorizate. agentie imobiliare
"Cel mai important este ca o companie sa analizeze impactul pe care il doreste la nivelul activitatii, astfel incat, ulterior, sa analizeze si sa atraga facilitatile fiscale si subventiile disponibile care ii pot aduce rezultatul dorit. Obtinerea acestora poate fi facila in anumite cazuri, prin simpla aplicare a prevederilor legale, insa, de cele mai multe ori, trebuie urmarita indeplinirea anumitor conditii si reguli specifice, precum si pregatirea unei intregi documentatii, ceea ce poate transforma procesul de accesare a unor astfel de facilitati si subventii intr-unul dificil sau chiar imposibil de implementat", a precizat Ana-Maria Graure, Tax Manager Accace.

Ana-Maria Graure
Accace ofera in prezent aceste servicii la nivel mondial, atat prin intermediul birourilor din Romania, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina si Marea Britanie, precum si in alte 12 tari prin partenerii sai, respectiv in Austria, Brazilia, Bulgaria, Croatia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia si SUA.
Accace ofera servicii de contabilitate, raportare financiara, servicii corporate si secretariale, salarizare, administrare de personal, consultanta fiscala si de AFACERI
. Cu o cifra de AFACERI
anuala la nivel de grup de peste 9 milioane de euro, Accace are un portofoliu de clienti ce provind din domeniul imobiliar, precum CBRE sau GE Capital Real Estate, domeniul financiar, ca Allianz si ING, producatori mondiali, cum ar fi Pirelli, Goodyear, Yamaha, Scania, ASUS, Sharp, Olympus si Orsay, dar si companii din domeniul serviciilor, precum Grafton Recruitment sau Falck Fire Services.
Nici agricultura nu trebuie ignorata, fiind singurul dintre aceste domenii in care sunt acordate facilitati sub forma unor scutiri de la plata contributiilor sociale.
Printre alte facilitati intalnite in toate aceste domenii se numara scutirea impozitului pe profitul reinvestit, scutirea de la plata TVA, deducerea cheltuielilor pentru activitati de cercetare si dezvoltare, esalonarea la plata a obligatiilor fiscale, ajutoarele pentru intocmirea planului de AFACERI
, precum si stimulentele pentru incadrarea in munca a somerilor, absolventilor, persoanelor cu dizabilitati sau provenind din medii defavorizate. infiintare firme
"Cel mai important este ca o companie sa analizeze impactul pe care il doreste la nivelul activitatii, astfel incat, ulterior, sa analizeze si sa atraga facilitatile fiscale si subventiile disponibile care ii pot aduce rezultatul dorit. Obtinerea acestora poate fi facila in anumite cazuri, prin simpla aplicare a prevederilor legale, insa, de cele mai multe ori, trebuie urmarita indeplinirea anumitor conditii si reguli specifice, precum si pregatirea unei intregi documentatii, ceea ce poate transforma procesul de accesare a unor astfel de facilitati si subventii intr-unul dificil sau chiar imposibil de implementat", a precizat Ana-Maria Graure, Tax Manager Accace.

Ana-Maria Graure
Accace ofera in prezent aceste servicii la nivel mondial, atat prin intermediul birourilor din Romania, Republica Ceha, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Ucraina si Marea Britanie, precum si in alte 12 tari prin partenerii sai, respectiv in Austria, Brazilia, Bulgaria, Croatia, China, India, Luxemburg, Olanda, Rusia, Serbia, Slovenia si SUA.
Accace ofera servicii de contabilitate, raportare financiara, servicii corporate si secretariale, salarizare, administrare de personal, consultanta fiscala si de AFACERI. Cu o cifra de AFACERI

mercoledì 10 dicembre 2014
Tranzactiile imobiliare, in crestere in primele 10 luni ale anului
Tranzactiile imobiliare au crescut in primele zece luni din 2014 fata de aceeasi perioada a anului trecut.
La nivel national, au fost inregistrate aproximativ 700.000 de tranzactii imobiliare, cu 16.743 mai multe comparativ cu ianuarie-octombrie 2013, potrivit datelor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara, remise Ziare.com.
In octombrie 2014 au fost tranzactionate 75.096 imobile in toata tara, cu 7.973 mai mult fata de luna precedenta. Comparativ cu luna octombrie 2013, numarul tranzactiilor a crescut cu peste 300.
Cele mai multe tranzactii imobiliare au fost inregistrate in perioada ianuarie-octombrie 2014 in Bucuresti - 54.641, Ilfov - 42.103 si Timis - 34.968.
La polul opus, judetele in care s-au vandut cele mai putine imobile in primele zece luni ale anului sunt Teleorman - 5.665, Bistrita-Nasaud - 5.901 si Covasna - 6.535.
hale de vanzare bihor
In octombrie 2014, cele mai multe tranzactii imobiliare au fost incheiate in Bucuresti - 7.467, Ilfov - 4.963 si Timis - 3.301.
Numarul ipotecilor si al privilegiilor inscrise in cartea funciara la nivel national in octombrie 2014 a fost de 15.168, in crestere atat fata de luna precedenta (12.364), cat si fata de luna octombrie a anului trecut (12.153).
apartamente lux oradea
In perioada ianuarie-octombrie 2014, s-au inregistrat, la nivel national, aproximativ 5 milioane de operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara, in crestere cu peste 800.000 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.
Cele mai multe operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara au fost inregistrate in perioada ianuarie-octombrie 2014 in Bucuresti - 309.916, Timis - 258.894 si Cluj - 235.945. Cele mai putine operatiuni de cadastru si publicitate imobiliara s- au inregistrat, in primele zece luni ale anului, in Buzau - 50.995, Valcea - 50.940 si Salaj - 49.426.
In octombrie 2014, numarul operatiunilor de cadastru si publicitate imobiliara inregistrate la nivel national a fost de 515.803, fata de 469.906 in septembrie 2014 si 444.981 in octombrie 2013.

venerdì 28 novembre 2014
România, țara SRL-urilor: 90% din firmele active au afaceri de până în jumătate milion euro
afaceri oradea IMM-urile reprezintă aproape 90% din totalul companiilor înregistrate la noi în țară, situație influențată de slaba capitalizare a economiei. Peste 25% dintre companii își derulează afacerile în Capitală și în împrejurimile sale, majoritatea companiilor desfășurându-și activitatea în jurul marilor orașe, arată cea mai recentă analiză efectuată de KeysFin.
Din totalul servicii de contabilitate oradea de 523.046 firme active, 485.162 companii au afaceri de până în 500.000 EURO
. Potrivit specialiștilor, această situație este influențată de slaba capitalizare a economiei, întrucât sistemul bancar nu a reușit încă să găsească formula optimă de parteneriat pentru a susține creșterea IMM-urilor. Lipsa finanțării este completată și de alte cauze, de la scăderea nivelului de trai pe fondul crizei la creșterea sensibilă a fiscalității și a costurilor administrative.
București-Ilfov, zona cu cele mai profitabile afaceri
Cele mai profitabile afaceri se fac în jurul Capitalei: potrivit datelor oficiale, un sfert dintre companiile care au declarat profit în acest an își desfășoară activitatea în această regiune. Alte zone avantajoase din punct de vedere financiar sunt Nord-Vestul, Centrul și Sud-Estul țării, care adună împreună 38% din totalul firmelor profitabile, potrivit celei mai recente analize efectuată de KeysFin, companie ce oferă servicii de business information și credit management dedicate mediului de afaceri. infiitare firme noi oradea
„Cum economia românească înseamnă în mare parte comerț, faptul că în zona București-Ilfov se face cel mai mare profit ține de existența unei infrastructuri de business și clientelă care asigură o turație optimă a motorului economic. Evoluția afacerilor este influențată, bineînțeles, de rata ridicată a populației și a veniturilor substanțial mai ridicate decât în alte regiuni", se specifică în raport.
Cele mai multe firme sunt înregistrate în:
- București-Ilfov (163.335 societăți comerciale)
- Nord-Vest (90.888 firme)
- Centru (76.111 firme)
- Sud-Est (74.021 firme)
La polul opus se află zona de Vest (58.930 societăți comerciale) și Sud-Vest (46.451 firme). Pe de altă parte, specialiștii subliniază că cele mai riscante zone de afaceri sunt Centru, Nord-Vest și Sud-Est, acolo unde sunt înregistrate cele mai multe firme în insolvență, peste 6.500 dintre cele 14.253 de companii aflate în această situație la nivelul lunii august 2014. firme noi oradea
„Radiografia business-ului românesc remarcă existența unei legături directe și strânse între nivelul de dezvoltare a economiei și puterea de cumpărare din zonele respective", subliniază reprezentanții KeysFin.
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, cele mai multe firme activează în:
- comerț (34%)
- activități profesionale și științifice (11%)
- construcții (10%)
- sectorul manufacturier acoperă doar 9% din afaceri
- iar firmele de transport numai 7%
„Interesant este, de asemenea, slaba dezvoltare a agriculturii, în acest domeniu fiind înregistrate numai 4% dintre cele 602.287 de companii care și-au prezentat statusul la ONRC, la nivelul lunii august 2014. De remarcat și faptul că, potrivit ultimelor date oficiale, 122.534 de firme din totalul de 602.287 aveau status inactiv, adică nu derulau niciun fel de afaceri”, mai adaugă reprezentanții KeysFin. contabilitate oradea
Discrepanțele între regiunile țării se vor accentua puternic, dacă nu vor fi implementate niște măsuri economice de stimulare a business-ului în zonele defavorizate, atrag atenția specialiștii. Astfel, evoluția demografică a României va ajunge să se concentreze pe zonele active din jurul marilor orașe, cu efecte negative pentru restul țării.
venerdì 14 novembre 2014
Serviciile contabile extinse de la Biroul Contabil
Decizia de a angaja un contabil oradea sau o firma de contabilitate pentru afacerea ta, fie ea mica sau mare este o decizie foarte importanta. Orice afacere are nevoie de un contabil sau o firma de contabilitate specializata pentru a mentine inregistrarile financiare in ordine.
Gestionarea perfecta a conturilor nu este deloc usoara si necesita o mare experienta de-a lungul timpului. Dar cu ajutorul unei firme de contabilitate se pot depasi eficient aceste probleme contabile.
BiroulContabil oradea isi extinde serviciile oferite clientilor sai si vine cu optiunea de consultanta fiscala. Adresata tuturor firmelor care au nevoie fie de inregistrare fiscala, de declaratii fiscale sau serviciul de consultanta este cu tinta spre cei care cauta consultanta specializata la inceput de drum sau cand vine vorba de modificari si restructurari, de fuziuni, divizari si asa mai departe.
Cu un puternic accent pe munca contabila in complexitatea ei, Biroul Contabil se preocupa de toate aspectele legale. Inceputul de drum, firmele ce abia se infiinteaza au nevoie de o serie de acte in lipsa carora exista urmari grave; o singura decizie iti poate bloca evolutia. Asa ca din punct de vedere legal se necesita incadrarea firmei in categoria de interes, de la nume la obiectiv de activitate, de la cele platitoare de TVA la cele scutite de aceste taxe.
Avantajele de a colabora cu o firma de contabilitate specializata pe segment contabil sunt de fapt si cele care te indeamna sa recurgi la aceasta masura. Tine de costuri reduse pentru firma in cauza, tine de programul celor pentru care nu te preocupi sa le asiguri conditiile separate si incadrate in firma, cu program de munca. Insa specializarea celor in cauza este marele interes, oameni deja formati si informati, pregatiti pentru a deservi meseriei contabile.
Garantia lucrului bine facut inseamna si increderea depusa in munca contabilului. Cu un efort complex, cu raspundere garantata a ceea ce impune munca firmei de contabilitate riscuri nu exista. Datorita competentelor celor de la Biroul Contabil.ro segmentul contabil s-a dezvoltat atat de mult incat serviciile s-au extins pana la segmentul juridic sau chiar de resurse umane. Cum obligativitatea adminstratorului unei firme este aceea de a tine evidenta din toate punctele de vedere, sprijinul ce vine din colaborarea cu expertii de la Biroul Contabil este unul absolut necesar. Nu tine numai de obligatia prin lege ca firma sa functioneze in termeni corecti ci si de principiile deontologice.
Alege o firma de contabilitate competenta, pe masura asteptarilor si a nevoilor afacerii tale, alege contabilul de incredere pentru buna functionare a firmei noi - asta defineste de fapt Biroul oradea Contabil.
Despre oradea Biroul contabil
Oferim servicii complete de contabilitate și întocmirea situațiilor FINANCIARE
Citeste mai mult: Serviciile contabile extinse de la Biroul Contabil
martedì 11 novembre 2014
Doi investitori vor să ridice 100 de vile în Frumuşani, pe malul lacului Pasărea
oradea bihor Numai 10% din creditele noi pentru achiziţia de locuinţe acordate de Banca Românească, un jucător de talie medie din sistemul bancar, sunt produse din oferta standard a băncii, grosul vânzărilor fiind reprezentat în continuare de finanţările prin programul Prima casă.
„Ponderea a fost aceeaşi de când a început acest program (în vara anului 2009 – n. red). Nu am văzut schimbări în ultima vreme, continuăm să vindem ambele produse, dar raportul rămâne constant“, a declarat Dan Grigoriu, head of retail products în cadrul Băncii Româneşti.
Pe ansamblul pieţei, creditele Prima casă reprezintă apropae 50% din stocul de credite imobiliare, iar multe bănci spun că, pe vânzări noi, raportul între creditele standard şi cele garantate de stat a început să se echilibreze în ultimul an.
Firma Kape Premium Imobiliare, înfiinţată în acest an de Philippe Marcel Kadouch şi Mihaela Laiu, intenţionează să dezvolte un proiect format din 100 de vile pe un teren de 12 hectare din localitatea Frumuşani, pe malul lacului Pasărea din apropierea Bucureştiului.
Investiţia în proiect este estimată la 9 milioane de euro, iar prima fază de dezvoltare, formată din 23 de vile, piscine, loc de joacă şi terenuri de tenis şi fotbal, ar trebui finalizată până în luna septembrie a anului viitor.
Proiectul, denumit Residence du Lac, va fi format din trei tipuri de locuinţe, iar preţurile solicitate încep de la 79.900 de euro, cu TVA inclusă, pentru o vilă pe un etaj cu o suprafaţă utilă de 80 de metri pătraţi şi un lot de teren de 700 de metri pătraţi.
Pentru serviciile de project au angajat firma Vitalis Consulting, în timp ce agent de vânzări a fost desemnată firma Premier Estate, în portofoliul căreia se află mai multe proiecte rezidenţiale aflate în insolvenţă, precum Asmita Gardens sau Ibiza Sol. Despre cei doi acţionari ai firmei Kape Premium Imobiliare sunt puţine informaţii publice, iar reprezentanţii acestora susţin că dezvoltatorul are experienţă imobiliară pe pieţele din Franţa şi Italia.
venerdì 17 ottobre 2014
România ar putea înregistra în acest an tranzacţii imobiliare în valoare de circa 800 milioane EURO, o creştere spectaculoasă faţă de anul de criză 2009, evoluţie influenţată de revigorarea pieţei imobiliare la nivel global, apreciază Horaţiu Florescu, directorul executiv The Advisers/Knight Frank. "Credem ca efectele revigorării pieţei la nivel global se vor resimţi şi în România. Volumul investiţional pe piaţa locală a crescut deja simţitor anul acesta (cu un forecast la finele 2014 de 700-800 milioane EURO, o creştere notabilă faţă de anul de criză 2009, care înregistra un volum de investiţii de 63 milioane euro). Mai mult, ne aşteptăm ca activitatea chiriaşilor să crească în mod constant, în pas cu redresarea economică şi cu dezvoltarea tehnologiei şi a infrastructurii", a declarat Florescu, într-un comunicat. Declaraţia vine în contextul lansării de către compania de consultanţă imobiliară Knight Frank al raportului Global Cities, din care reiese că industriile noilor tehnologii, precum şi redresarea economică vor conduce la o creştere a chiriilor între 20% şi 40% în principalele oraşe din lume în următorii 5 ani. Raportul realizează o analiză a celor mai dezvoltate oraşe din perspectiva spaţiilor de birouri, a proprietăţilor rezidenţiale, dar şi a noilor cartiere care se prefigurează pe harta metropolelor precum New York, San Francisco, Londra sau Beijing. La nivel global, un nou val al dezvoltării imobiliare este aşteptat să susţină creşterea economică, iar până în 2019 oferta limitată de spaţii noi de birouri, împreună cu cererea ridicată de spaţiu COMERCIAL vor pune presiune pe rata de neocupare din marile oraşe, consideră autorii studiului. Astfel, rata medie de neocupare va scădea la doar 6,3% în top 10 oraşe din lume, cu Tokyo ajungând la o rată de neocupare de 3,9%, iar Londra înregistrând 4,4%. "Datele noastre arată o oportunitate clară pentru investitori şi dezvoltatori de a exploata tendinţa de creştere a populaţiei din întreaga lume de a locui în mediul urban. Investiţiile comerciale globale în 2009 au atins 202 miliarde de dolari, iar previziunile arată că acest volum va creşte până la 606 miliarde de dolari în 2015", mai spun autorii studiului. În Europa, volumul total al investiţiilor imobiliare a crescut de la 103 miliarde dolari în 2009 la 196 miliarde dolari în 2013.
Iscriviti a:
Post (Atom)